Arhivă locală — rețete Crock-Pot România

Rețetă ruladă din piept de curcan cu bacon și ciuperci by Bucate, vorbe și arome

Porții

6

Complexitate

2

Pregătire

Gătire

Temperatură

Calorii

-

Ingrediente

• Un piept de curcan dezosat (1 kg)
• 200 g ciuperci din conservă
• 2oo g bacon
• 3 felii pâine veche
• 2 fire ceapă verde
• 1 ou
• 100 g cașcaval sau parmezan
• 1 linguriță dulceață de ardei iute
• 30 g unt
• 2 linguri ulei
• pătrunjel verde
• sare, piper, boia dulce, fulgi de ardei iute după gust
• 1 lingură miere de albine

Pentru garnitură:
• 200 g baby morcovi
• 250 g broccoli
• sare si piper după gust
• 1 lingură smântână

Mod de preparare

  • Pieptul de curcan se taie astfel încât să se poate obține o bucată pe care să o putem rula.
  • Se acoperă cu o folie și se bate ușor.
  • Se condimentează și se lasă la frigider pentru câteva ore sau peste noapte.
  • Pregătim toate ingredientele pentru umplutură.
  • Se rup feliile de pâine și cu ajutorul blenderului se obține un pesmet.
  • Baconul se taie cubulețe, se taie și ceapa verde și ciupercile.
  • Se conectează Multicookerul Crockpot Express cu gătire sub presiune la o sursă de curent.
  • Se setează funcția BROWN/SAUTE și timpul de gătire 10 minute, pentru a căli ingredientele pentru umplutură și se apasă tasta START.
  • Nu vom folosi capacul în această etapă.
  • În timp ce aparatul se încălzește, pe ecran apare HEAT, iar apoi, după semnalul sonor apare timpul de gătire setat, 10 minute.
  • În vasul aparatului punem 2 linguri de ulei și 30 g unt.
  • Se călește baconul, se adaugă ciupercile și ceapa verde și se amestecă din când în când.
  • Când ați terminat operațiunea se apasă tasta STOP.
  • Se lasă câteva minute să se răcorească, apoi se adaugă pesmetul de pâine și pătrunjelul verde tocat.
  • Se scoate compoziția din oală cu ajutorul unei palete și se adaugă oul bătut și puțin piper.
  • Se șterge oala cu un șervețel.
  • Se întinde umplutura peste pieptul de curcan, se pune din loc în loc dulceață de ardei iute și se răzuiește cașcaval deasupra.
  • Se rulează carnea și se leagă cu sfoară sau se prinde cu bețișoare de frigărui.
  • În vasul aparatului se pune o lingură de ulei, 100 ml apă și morcovii.
  • Deasupra se pune ruladă din carne.
  • Se închide capacul rotindu-l înspre poziția închis și se  închide și supapa pentru aburi.
  • Se setează programul POULTRY, presiunea HIGH și timpul de 30 minute.
  • În timp ce aparatul se încalzeste și pe ecran apare HEAT, vor ieși câţiva aburi pâna ce se va stabiliza presiunea în interiorul aparatului.
  • După semnalul sonor va apărea timpul setat pentru gătit.
  • După scurgerea celor 30 de minute, se va auzi semnalul sonor și aparatul va trece automat pe funcția de păstrare la cald KEEP WARM.
  • Lăsăm 10 minute pentru că să se stabilizeze presiunea, apoi cu ajutorul unei ustensile (o spatulă/lingură cu coadă lungă) sau cu o mănușă de bucătărie, împingem ușor supapa de aburi în poziția deschis.
  • Se scoate ruladă și se pune într-un vas pentru cuptor.
  • Se amestecă o lingură de miere cu puțin ulei și boia de ardei.
  • Se unge rulada deasupra și se pune apoi la cuptor pentru 10 minute, cu funcția grill pentru a se rumeni.
  • Se scoate din cuptor și se acoperă cu folie și se lasă să se odihnească.
  • Morcovii se pasează cu blenderul și se adaugă sare și piper după gust.
  • Pentru broccoli se folosește programul STEAM, pentru gătit la aburi, presiune High și timp de gătire 5 minute, chiar 3 minute dacă nu vreți să pasați broccoli.
  • Înainte de a seta programul, se pun în vasul Multicooker-ului Crockpot Express cu gătire sub presiune 200 ml apă și grătarul pentru gătit la aburi, se așază broccoli pe grătar în așa fel încât să nu ajungă în apă.
  • Se închid capacul și supapa pentru aburi.
  • După semnalul sonor care indică terminarea timpului de gătit, se apasă tasta STOP și se eliberează presiunea deschizând supapă de abur.
  • Se pasează broccoli cu ajutorul unui blender, se adaugă sare, piper și o lingură de smântână.
  • Se feliază ruladă și se servește alături de piureul de morcovi și cel de broccoli.